Potențialul se construiește, nu se atinge
Despre cum ne putem dezvolta potențialul
În ultimul an, am lucrat în sesiuni individuale de coaching cu un grup de 10 manageri dintr-o companie globală care operează în România. Fiecare dintre ei conduce o unitate similară ca mărime a echipei și capacitate de procesare.
O credință comună pe care am observat-o printre ei este că dacă pur și simplu faci ceva în mod repetat, vei deveni automat mai bun. În realitate, nu e chiar așa.
După aproape un an de lucru cu acest grup, am ajuns la concluzia că mai multă experiență nu te face neapărat un expert mai bun și că un manager cu mulți ani de activitate nu este neapărat mai bun decât un altul, pe o poziție similară, dar mai nou în domeniu.
Încercând să înțeleg ce anume face diferența între nivelurile de performanță la care au ajuns acești manageri, am găsit câteva răspunsuri în cartea Peak. Secretele performanței de top și noua știință a expertizei, de Anders Ericsson și Robert Pool.
Potențialul se construiește
Hmmm. Cum adică?
Eu știam că trebuie să-ți atingi potențialul.
De fapt, noi nu venim pe lume cu o cantitate fixă de potențial, ci mai degrabă potențialul nostru este modelat de diferitele lucruri pe care le facem de-a lungul vieții.
Învățarea este modul prin care ne construim potențialul pentru că e mai adevărată ideea că noi creăm abilități de la zero decât că am exploata abilități înnăscute.
Un exemplu în acest sens este Mozart. Deși e foarte populară credința că el s-ar fi născut cu un auz muzical absolut, în realitate, contribuția decisivă a avut-o tatăl său, profesor de muzică. De la vârsta de 4 ani, Mozart a intrat într-un program de învățare full-time în care a fost expus la tot felul de instrumente muzicale.
Argument 1 - Plasticitatea permite creierului să se „recableze” și să reorienteze neuroni
În creier, resursele sunt realocate în funcție de ceea ce ești forțat să înveți.
De exemplu, studiile arată cum creierul nevăzătorilor învață să folosească părți din creier dedicate vederii pentru a crește alte simțuri. La o persoană normală, cortexul vizual se activează doar ca reacție la inputul primit de la ochi. Însă la un nevăzător, al cărui creier nu primește semnal de la ochi, cortexul vizual este folosit pentru simțul tactil atunci când citește cu ajutorul degetelor prin metoda Braille.
Argument 2 - Dezvoltarea potențialului are loc prin provocarea homeostaziei
Homeostazia este tendința oricărui sistem de a acționa în așa fel încât să-și mențină propria stabilitate. Atunci când organismul este forțat dincolo de nivelul homeostaziei, apar modificări pentru restabilirea homeostazei.
Ceea ce mă duce cu gândul la ideea că acțiunea este extrem de importantă. Îți creezi potențial prin acțiune provocându-ți creierul și corpul să se adapteze la noua situație. Pe scurt, existența precede esența, așa cum am mai scris aici.
De exemplu, atunci când provocăm corpul prin exerciții fizice, stimulăm sistemul nervos simpatic și inducem un răspuns al corpului. Acest răspuns are rolul de a menține un nivel adecvat de homeostazie pentru cererea crescută de efort fizic, metabolic, respiratoriu și cardiovascular. În cele din urmă, corpul se adaptează la stresul fiziologic pe care i-l provocăm.
În mod similar, provocarea creierului duce la reconfigurarea rețelelor neuronale prin câteva modalități:
- întărește sau slăbește conexiunile dintre neuroni;
- adaugă sau elimină conexiuni neuronale;
- crește cantitatea de mielină care permite semnalelor nervoase să circule mai rapid.
Însă!
Beneficiem de provocare doar în măsura în care nu este copleșitoare. Dacă îți soliciți excesiv corpul, vei ajunge la tensiune musculară și durere. De asemenea, o provocare prea mare pentru creier devine dăunătoare atunci când stresul este prea puternic.
Simpla exersare nu este suficientă
Dacă scopul tău este să devii mai bun într-un domeniu, fie că este vorba despre o abilitate necesară la jobul tău, fie că este vorba despre un sport sau o formă de artă, doar să exersezi nu este suficient.
Așa cum cineva cu 20 de ani de șofat nu este musai mai abil decât cineva care conduce de doar 5 ani, un manager cu 20 de ani de experiență nu este neapărat mai bun decât un manager cu o experiență de 5 ani. Din contra, o persoană cu mai mulți ani de experiență ar putea fi mai slabă pentru că abilitățile automatizate degradează în timp dacă nu sunt întreținute.
Cercetările spun că după ce o persoană atinge un nivel acceptabil de performanță și automatism, timpul suplimentar de practică nu mai conduce la progres.
Sursa: Peak. Secretele performanței de top și noua știință a expertizei, de Anders Ericsson și Robert Pool
Potențialul este construit prin practică deliberată
Practica deliberată este exercițiul cu intenție și metodă, în care știi încotro te îndrepți și cum să ajungi la țintă. În timp ce simpla exersare înseamnă doar repetiție, practica deliberată este realizată cu scopul specific de a îmbunătăți performanța.
Am scris aici despre cum obișnuința scade atenția și implicarea emoțională, creând o inerție a acțiunii. Ca să ne ascuțim simțurile și să declanșăm învățarea, avem nevoie de experiențe variate care să ne scoată din zona de confort.
Practica deliberată înseamnă să păstrezi starea de concentrare, să fii conștient de erorile pe care le faci și să fructifici în permanență oportunitățile de a te îmbunătăți.
Ce mai implică practica deliberată?
- îți dezvolți abilități pe baza unor tehnici eficiente de pregătire sub supravegherea unui profesor sau antrenor;
- țintești scopuri clare și specifice, nu realizări vagi;
- păstrezi starea de concentrare pe parcursul exercițiului;
- ieși din zona de confort și depui efort maxim;
- primești feedback și îți ajustezi eforturile;
- creezi reprezentări mentale eficiente;
- te asiguri că stăpânești abilitățile fundamentale.
Un exemplu de practică deliberată prin care am trecut au fost orele de supervizare de la școala de coaching pe care am absolvit-o (Coaching Partners). Pe lângă workshopuri și practică, am avut 3 ore de supervizare, în fiecare joi seara, timp de 20 de săptămâni la rând. În aceste întâlniri a trebuit să exersăm abilități specifice, alese de noi, în mini-sesiuni de coaching, pentru care primeam feedback de la un coach cu experiență.
Opusul practicii deliberate este practica fără noimă, în care călcăm pe aceleași greble din nou și din nou. Practica fără noimă ne va ajuta să automatizăm un obicei, dar nu va declanșa învățarea și creșterea.